(ce-a mai ramas din) Meteor prin timp

Trebuia sa scriu ceva...Ceva care sa nu fie ,,sub nivelu` meu".Numai ca nu am vrut. ,,Copilarii".Asa ca mut povestea deja falsa dintre filele jurnalului (e a 2a oara!) aici.Sa nu-mi cereti chirie.Nu ma supar daca spuneti ca mint.Nu-mi pasa daca va deranjeaza punctele mele de suspensie,fac abuz de ele pentru ca sunt moca,pentru toti.Nu-mi pasa daca pui dup-aia diacritice.Cum deja devin boring am sa incep.Nu,nu cu ,,Once upon a time...".
(pseudo)Motto:,,de cand ma stiu astept acelasi tren
peronul-iluzoriu-mi popas
m-asteapta cu-n etern refren:
te da afara clipa,nu mai privi la ceas!"
Merg...Aparent cu un scop dar,de fapt,fara unul anume.
Dimineata calma.rece de februarie.Soarele zambeste timid de dupa vreun nor.In mine ploua.Si totusi nu mi-e frig;pe dinauntru insa mi-e pielea vanata...Meteahna veche,de pe vremea zapeziloe eterne,cand Articul s-a razbunat pe mine(ca,desi migrez intre cei doi poli nicicand n-am mers cu capul in jos) varandu-mi un cub de gheata in suflet ce,in propriu-mi arctic s-a prefacut in iceberg.Iceberg ce a fost programat sa depisteze fiecare ,, a fost odata" si sa-l extirpeze.Si totusi...
Te-am asteptat dintotdeauna pe acelasi peron-popas iluzoriu intre ,,bine te-am gasit" si ,,bun ramas".Si poate-as fi murit de deznadejde daca,superstitioasa,nu-mi scuipam atunci in san cate-un ,,pe curand".
Iata,a sosit trenul care ne duce atat de nicaieri ca nici macar n-are importanta ca ar duce undeva...Pasageri clandestini cu biletul pe inima,ne facem stapani peste vagonul intotdeauna gol...de cuvinte,de regrete si de legi-mici dumnezei de lut din tarana de la Mecca...
Privesti pe geam acelasi peisaj banal si monoton...La mine doar furis si rar...Eu iti privesc palmele.Dar,oricat am incercat,nu ti-am putut gasi linia vietii...Daca nu ti i-ai ascunde,as fi putut sa te privesc in ochi.
Ai presimtit sau ai stiut de la-nceput ca am sa refuz candva sa urc(n-aveam taria sa nu vin deloc).Iar eu,orice-as spune-acum,stiam ca ai sa pleci,fara sa-mi vezi lacrima ce se chinuia sa-mi usture obrazul.Si-ai plecat...cu gara,peron,si cu sine...
Si iata-ma pe locul fostei gari...biserica cu amintiri in care esti icoana vie...Spalacita de ploaia sufletului meu si roasa de cariile uitarii...Dar esti aici,in rand cu toate celelalte...
Drumurile noastre au fost (sau nu) trasate pe mototolita harta rutiera pe care ne-am bagat-o-n buzunar dupa ce am cumparat-o cu mai nimic de la un amarat de anticar...Trasate pe aea,am fost doar doua linii paralele ce-au incercat intr-o clipa de vis sa se intersecteze...
Ce ne-a despartit?Insasi regulile acestui plan-o matematica divina in mana Marelui Savant.Ce ne desparte?Sinele cadavrelor ce ne brazdeaza fetele,mainile,sufletele-cu alte cuvinte timpul,vechiul nostru dusman...
Ce-am reusit sa fim pe-aceasta scena a vietii?Biete masti triste intr-un Haloween ratat...
A inceput sa ploua.Imi desfac umbrela cenusie si ma pierd in multimea de calatori.Mai inainte ,luptandu-ma cu o himera,lovisem unul.Ar trebui sa port mai des ochelari.
Bisericoasa,ma inchin pentru ultima data capelei celei mai sfinte,cu altaru-i bogat al constiintei,pe care,parasindu-l,il las spre a fi jefuit...In urma mea,ramane pustie...As vrea sa-mi para rau ca nu i-am dat foc...
MORALA:
In inima mea,un cub plange cu lacrimi de..gheata...S-a topit...