luni, 11 octombrie 2010

Apendicita...


Simt noaptea asta ca pe un apendice inflamat.unde esti?razbat pana la mine rasete stridente,o lumina rosie,orbitoare,si nori de fum...si,in jurul mesei pline de pahare golite pe jumatate,corpuri din care nu pot vedea decat chipuri destinse,cu ochi scanteietori,maini extrem de lungi,si,ici-colo,palpairea vreunei brichete aprinse...mucuri de tigari in scrumierele arhipline si,pe undeva,pe perete,portretul lui mick jagger,mai departe silueta imortalizata a unui saxofonist,si,in final,bob marley cu nelipsita tigara in mana,iar chipul i se pierde in fum...un tip de la o masa alaturata deseneaza,ma duc si-i iau desenul,inainte de a apuca sa mai protesteze.pe hartie,chipul meu este incadrat de fum.ochii goi privesc undeva,in spatiul inchis,la un tablou.un tablou alb.ma rastesc la "portretist":"al cui e tabloul?" zambeste enigmatic,in timp ce mainile-i cauta pachetul de tigari."ai o bricheta?"il privesc,cu un zambet zeflemitor.se ridica,indreptandu-se spre masa alaturata.merg dupa el.sunt ridicola asa,tinandu-ma cu o foaie in mana dupa un necunoscut,artist de bodega.se intoarce la masa,isi aprinde tigara si-mi zambeste din nou,enigmatic.ma simt slabita si am senzatia ca l-am mai vazut undeva,dar tot ce vreau acum e sa-mi raspunda,ca sa pot pleca."deci,al cui e?n-ai de gand sa raspunzi?" trage un fum adanc:"al tau".observ ironia si,cuprinsa de furie,fac desenul bucati,pe care i le pun pe masa."foarte bine atunci".el le aduna,le pune in scrumiera si,cu bricheta imprumutata,le da foc.vad flacara reflectandu-se in ochii lui si mai mult ghicesc cuvintele pe care le sopteste:"acum nu mai e al nimanui".
ma indepartez cativa pasi.ma sperie zambetul lui chinuit.apoi ma gandesc la cuvintele lui,si-mi dau seama ca nu m-a inteles.incerc sa-l strig dar,dintr-o data,e mult prea departe,se pierde in fum si in vocile celor de la alte mese.incerc sa ma ghidez dupa palpairea rosiatica,dar toti ardeau ceva in scrumiere,majoritatea pachete de tigari,si acum rupeau portretele de pe pereti.incerc sa le salvez dar,dupa ce-mi frig mainile,nu raman decat cu instrumentul anonimului saxofonist.tip,neajutorata :
"sunteti niste inchipuiti!"
clar,peritonita.
alarma ma smulge dintr-un somn agitat.incerc sa-i smulg constiintei chipul lui.
nu,nu-mi spune nimic....
mi l-au extirpat....

"I dream of the winter in my heart turning to spring
While the ice gives way under my feet
And so I drown with the sun

I've been burning in water and drowning in flame
To prove you wrong and scare you away
I admit my defeat and want back home
In your heart under the rose

I open my eyes with a sigh of relief
As the warmth of summer's sunlight dances around me
And I see you with dead leaves in your hands

I've been burning in water and drowning in flame
To prove you wrong and scare you away
I admit my defeat and want back home
In your heart under the rose "

joi, 7 octombrie 2010

L-as fi numit " buy me with a coffee" daca n-ar fi facut-o urma...

boy,I need a coffee.pentru cititorii neavizati,asta se vrea un post cheap.un post care sa mearga asa cu ritmul asta lent,intrerupt pe alocuri de falseturile cuiva-ale mele ?! nu stiu,nu-mi pasa,fac slalom printre orele plictisitoare in care visez cu gandul aiurea,asta cand nu sunt la tabla incercand sa inteleg literele si cifrele ciudate ce se intind,batoase,pe tabla,cu marker negru,albastru sau rosu-asta chiar e scrisul meu ?! asta la nivel "profesional".la nivel "artistic" ,ma complac in niste mici minciuni ce suna a promisiuni stupide, "da,sigur,o sa scriu...sigur,pana vineri..."."da,o sa scriu despre tine,oricine ai fi tu,oricare ar fi motivul pentru care as face-o,da,eu,marele geniu anonim,blocata in ghilimele si multe,MULTE puncte de suspensie..." incep sa cred ca o sa ajung sa vorbesc despre mine la persoana a treia.vreau sa plec undeva.a cata oara? nu stiu,nu-mi pasa,cartile nu mai sunt un drog destul de puternic.need some coffee to keep me alive.ei si?cui ii pasa de mine si de lamentabilul meu post? si de "minunatul efect al scolii asupra mea"? nimanui.atunci pentru ce sa mai imi bat capul?dar,mai intai,de ce nu pot invata sa spun"NU ",tare si raspicat?!mult prea complicat.hmm da after checking my status,lumea e amorfa si eu redefinesc principiul inertiei.nu ma incurc in explicatii,am test...luni ?! la fizica ,sper sa apuc sa invat ceva.relativitate.einstein,hertz si lorentz -un trio magic huh?! o ultima rugaminte pentru toti curiosii binevoitori,habar n-am ce-o sa fac in viitor,asa ca nu mai intrebati,devine sacaitor.personal,nu-mi pasa.lumea se agita si eu o privesc indiferenta.eu sunt eu,si voi ramane asa,orice va scrie pe buletinu' meu social .voi ramane eu,cu cartile,si muzica,si visele mele.nu astept sugestii sau asa ceva,oricum,la sfarsit voi miza pe un loz -castigator sau nu,ramane de vazut.mi-e dor de vama...mi-e dor sa fiu egoista si sa stau in pat cu picioru' in ghips.macar asa timpul parea comprimat.mi-e dor de toti prietenii mei si de toti oamenii interesanti pe care i-am cunoscut dar s-au pierdut in universul lor egoist,indepartat.mi-e dor de serile in care ieseam cu soramea in parc si de mosu' ala nebun care facea portrete .mi-e dor de toate amintirile uitate,si de feelingu' de la eforie sud.dar sa incetez cu lamentatiile.scuze tuturor cititorilor deplorabilului post.lame me.dar ma rog,when i gotta,i gotta... :P

marți, 10 august 2010

Estival 2 : she is out of my life


paraseste-ma pe o plaja la polul gandurilor tale,nu-mi lasa decat urma pasilor tai pe nisip ce se pierd in departare,astfel incat sa ma amagesc ca mai pot gasi drumul pierdut spre tine...fa din amprentele tale o harta pe care numai eu s-o pot citi si,dupa ce o voi fi invatat pe de rost,arde-o la focul stelelor-taciuni imprastiati de vantul noptatic al inceputurilor.pierde-ma in naufragiul gandurilor ce se indreapta spre tine,cautandu-te cu busola de pe care ai sters nordul ,astfel ca rataceste intre est si vest...asa cum ratacesc eu intre vis si miraj,cautand realitatea...nu-mi popula iluziile cu mare sau cer,lasa-ma in universul meu ingust,sa nu pot masura nemarginirea...universul meu sterp,pe care si luna ar parea un suvenir...un suvenir dintr-o vacanta ancestrala in tara constelatiilor...

rataceste drumul spre mine,minte-te ca nu poti privi inapoi,minte-te ca ai uitat harta,cand ea ti-a ramas intiparita in piele ca un tatuaj .orice incercare de a-l sterge e inutila,nu faci decat sa te ranesti.il poti extirpa,dar va reaparea din regretele pe care,oricat ai incerca sa le inabusi,vor rabufni prin fiecare por .asta pentru ca nu-ti mai apartii.nu esti decat clona imperfecta a altui om,cu care imparti acelasi adn,un om care a ramas undeva in urma,pe o plaja pustie...

te-ai decis sa te intorci,pana la urma,dupa incercari esuate de-a trai atemporal.cicatricile de pe piele arata o lupta darza cu tine insuti,fiind in acelasi timp castigatorul si invinsul...ce n-ai sa stii niciodata e ca harta ta imperfecta de-acum va rataci pustiul in care m-ai exilat...poate intr-un tarziu o vei regasi,cand eu voi fi plecat demult.

ai uitat ,pe drum,ca,oriunde ai fi,daca inchizi un ochi ,luna nu e mai mare decat un deget.eu nu am uitat,si,pentru prima data de cand traiesc in pustiu,am vazut o alta harta,in care amprentele tale se stersesera demult...

ploua in lume undeva.si toti ceilalti ne cred la adapostul viselor.ce naivi! ei nu stiu ca sufletele noastre ratacesc in ploaia asta de vara...

huh...mi-a murit muza!

sâmbătă, 8 mai 2010

Ganduri


cu gandurile ravasite si cu versurile melodiei illusion and dream intiparite in minte,pasii ma ghideaza singuri pe drumul cunoscut,spre liceu.oare nu toate drumurile au trecut candva pe aici?nu,nu toate.dar multe dintre ele.
ca de fiecare data,am intarziat.stiu ca asta spune multe despre mine.
in general intarzii,ratandu-mi soarta duhnind a banal,anost...
cineva ar fi trebuit sa ma astepte in gara.a plecat inainte.oare sufletul meu nu e doar o gara,in care trenuri se profileaza vag pe sinele constiintei mele,ai caror pasageri clandestini ofera distonanta peisajului,ca si cerului gol?!
totul e cenusiu si sters.s-a daramat de curand ceea ce inchipuia casa de bilete.vantul fluiera a pustiu.
sa revin la realitate.nu fac decat sa merg pe bulevardul ferdinand.o fetita ma arata cu degetul mamei ei:,,uite,mami,valerina!". surad la naivitatea nu atat a gestului,cat a cuvantului pocit.
ma uit caraghios de atent la vestimentatia mea,cautand explicatia pentru ,,supranume",care nu intarzie sa ma striveasca prin simplitatea ei zdrobitoare:peste pantaloni,mi-am pus o rochie,pe care pardesiul,nefiind pre lung,nu reusea s-o acopere in totalitate.
ca pliurile rochiei seamana cu niste volanase,ca sunt stratificate-astea sunt doar detalii cu care indraznesc sa va mai plictisesc.
pacat ca nu merit gandul fetitei,fiindca sunt imbracata toata in negru;reusesc totusi sa mi-o iert,consolandu-ma cu gandul unei balerine triste.ma enerveaza autointitularea,n-am pic de haz.n-am nicio treaba cu baletul.
ma holbez pe geamul expozitiei de pictura.pe el scrie mare ,,INTRAREA LIBERA".recad in visare.oare nu asta e viata mea,o expozitie de imagini prin care se oglindesc sentimente,pareri,trairi umane-intr-un cuvant un destin?!
oare ar trebui sa lipesc si eu pe usa "casei" mele ,,INTRAREA LIBERA",cu caractere mari,in speranta ca asta va actiona ca o banda pentru muste?! bla bla...gari...


din seria old stuff...

duminică, 11 octombrie 2009


Zmeul

MOTTO: "Lectia este una singura intotdeauna:sa-ti dai drumul cu ochii inchisi si sa stii sa-ti duci povara."

Cesare Pavesse

Te-am construit din bucati de constiinta:hartie reciclabila ,taiata din ziare,cu nesemnificativul rol de "fapt divers".

Proptete-infime bucati de lemn-ti-au fost visele,mladite rupte din arborele genealogic al desertaciunii.

Intr-o duminica de vis te-am inaltat pentru prima oara.Un cer albastru ne privea parinteste ,si o mare de verde ne statea la picioare...Timpul ramasese undeva in urma ,ascuns in pasapoartele noastre spre tacere.Dar ne-a ajuns ,apoi,pe nesimtite si cerul s-a acoperit de nori,iar duminica aceea era o luni,sau marti,sau poate miercuri...

Stiam,in delirul disperarii , ca nu-mi voi mai putea mentine picioarele pe pamant si poate nu datorita furtunii ,cat dorintei de-a te recupera ,intr-un fel sau altul.

Banuiam ca,in betia zborului,singurul lucru ce te retinea din calatoria ancestrala era bucata din ce in ce mai destinsa de sfoara.

Azi,nu regret nici macar o clipa zborul .As fi vrut ca tu sa fi ramas sus,purtat de cine stie ce adiere prolifica , dar nu are rost sa ma mint:in cadere,puteam simti bucata de sfoara din mana-mi inclestata.

Poate ca cineva te va culege de pe jos si-ti va repara scheletul frant.Poate ca va incerca sa te inalte .Nimic mai trist decat un zmeu peticit pe un cer parasit .Intr-un final ,vei fi liber.Poate ca de vina va fi un vant neprielnic ,sau poate ca sforile se vor rupe.Sau poate ca noul stapan iti va da drumul.

Iti vei gasi sfarsitul fie intr-o alta furtuna,fie uitat intr-un colt de lume,blestemat a nu te gandi la proximul zbor,ci la prima prabusire.

Undeva,pe retina,imi apare pentru cateva clipe o imagine :un copil inaltand un zmeu .Dar copilul nu sunt eu,zmeul nu esti tu,si-am obosit sa ne tot cautam intr-o alta poveste ...

Asa se incheie chestia asta,fara a avea pretentia c-ar fi inceput.N-am zburat vreodata,inca imi construiesc zmeul din franturi de cuvinte si jumatati de suras.Cat despre zmeul lui Tudor Chirila,ei bine,el a prins o noua briza...

Vama Veche, odinhneasca-se in pace..


Ciranoush.

joi, 18 iunie 2009

Estival


): dar totusi...nimic.nu mai scriu.incerc sa traiesc.ma saturasem sa treaca timpu p langa mne.
):cred ca poti sa le impaci p aman2
):n-am invatzat ink sa fac asta
): k sa scriu,ar trebui sa opresc caruselu asta de viatza si sa-l privesc.m-am saturat de privelistea de jos.sa zicem k mi-am luat mai multe bilete ptr orice ocazie[...]

Cam la asta se limiteaza vacanta asta.E un fel de "marea pauza",in care o sa merg la plaja,o sa citesc,o sa dorm,ca sa ma trezesc si sa citesc din nou.Nup,nu incerc sa ma justific.Nu fatza de tine,cititorul indiferent al sarmanului meu post.(mda,il deplang,ptr k tot c o sa fac e sa ajung de unde am plecat).

Mda,o sa ma ingrop in mormanul de vieti esuate ale altora,am sa diger alte fictiuni,caci,sa fiu sincera,realitatea e o mare pacoste.Hmm,nu am timp,pentru ca dispun de prea mult ca sa-l petrec pierzandu-mi vremea,undeva,pe o plaja pustie,in marea mea pauza de imaginatie.

In alta ordine de idei,nu v-am spus ca am fost la iasi:D.Un oras absolut genial,care,totusi,n-a putut sa ma scoata decat vag din "amorteala".Inca ma mai visez pe canapeaua aia mare si neagra,la "back door".Sau pe stefan cel mare,in ultima seara,in drum spre concertu voltaj.(as fi mers daca canta si iris,whatever(nu imi plc iris)).Sau,pana la urma,oriunde in iasi:)

In poza,cei 2 A ramasi.Va iubesc.

duminică, 26 aprilie 2009

Suflet de-mprumut, 1 la o viata cine mai doresteee?!


Incerc de la o vreme sa scriu ceva.Orice.De fiecare data insa ori sterg tot cu feelingu' ca totul e prea banal,ca nici eu nu stiu macar ce vreau sa spun,din nevoia de a spune ceva care ma apasa de la o vreme-un soi de granit care,dintr-un motiv sau altu',a inchiriat o camaruta(un atriu,sau un ventricul,nici macar nu conteaza) in corpu`meu suprapopulat-un Paris gol de monumente si de istorie.Ceea ce e trist in toata povestea asta-lucrul de care ma tem cel mai mult-e ca Sena e pe cale sa sece in plin sezon pluvial,cand era de asteptat sa iasa din matca.De fapt,n-ar fi atat de trist daca n-as cauta in nisipul uscat din albie un firicel de apa,oricat de mic si de neinsemnat,din care sa renasca izvorul a tot ceea ce a reprezentat crezul meu.Atee intr-o lume de fanatici si/sau de inchipuiti?!Nici macar atat.

De la o vreme,sunt iremediabil stupida.Am ajuns sa tanjesc dupa ignoranta,gandind ca nu-mi sunt de ajuns asa,cu toate framantarile si intrebarile a caror cauza e o sete intr-un desert populat de ceva cactusi (ceva carti cu rezonanta istorica sau religioasa,sau pur si simplu carti),care-ti dau sentimentu' de vegetatie,cand te impresoara un imens gol,si de un verde ofilit.Nici macar nu stiu daca mai sunt coerenta:D.Nu stiu cat am sa ma mai pierd in melodia aia care ma bantuie si in somn,incercand apoi sa scriu versurile si constatand cu stupoare ca nu-mi pot aminti nici macar fundalul sonor-in orice caz o chitara,a carei ultime acorduri le-am mai auzit undeva,intr-o alta dimensiune,intr-o alta viata...M-am saturat de iluzii.De fantasme ale trecutului care si-au lasat amprentele pe pielea mea stravezie sub care se ghiceste usor o adevarata retea de vene,capilare,prin care sangele-mi pulseaza-ultim semnal vital.Mi-e sila de zambetul meu.De rasul meu mi-e groaza.Nu poate fi ceva mai fals,acum.When i'm speaking,it's the voice of someone else.(suna mai dragut in engla:D)Si nu ma pooot opri sa nu redau:

,,You can`t play on broken strings
You can`t feel anything
That your heart don`t want to feel
I can`t tell you something that ain`t real"...
Nici macar nu cred ca am sa postez chestia asta.Adik THIS IS MEEE?Which one?!(Please don't stop the rain!,U know why).

Ange ou demon?!