luni, 11 octombrie 2010
Apendicita...
Simt noaptea asta ca pe un apendice inflamat.unde esti?razbat pana la mine rasete stridente,o lumina rosie,orbitoare,si nori de fum...si,in jurul mesei pline de pahare golite pe jumatate,corpuri din care nu pot vedea decat chipuri destinse,cu ochi scanteietori,maini extrem de lungi,si,ici-colo,palpairea vreunei brichete aprinse...mucuri de tigari in scrumierele arhipline si,pe undeva,pe perete,portretul lui mick jagger,mai departe silueta imortalizata a unui saxofonist,si,in final,bob marley cu nelipsita tigara in mana,iar chipul i se pierde in fum...un tip de la o masa alaturata deseneaza,ma duc si-i iau desenul,inainte de a apuca sa mai protesteze.pe hartie,chipul meu este incadrat de fum.ochii goi privesc undeva,in spatiul inchis,la un tablou.un tablou alb.ma rastesc la "portretist":"al cui e tabloul?" zambeste enigmatic,in timp ce mainile-i cauta pachetul de tigari."ai o bricheta?"il privesc,cu un zambet zeflemitor.se ridica,indreptandu-se spre masa alaturata.merg dupa el.sunt ridicola asa,tinandu-ma cu o foaie in mana dupa un necunoscut,artist de bodega.se intoarce la masa,isi aprinde tigara si-mi zambeste din nou,enigmatic.ma simt slabita si am senzatia ca l-am mai vazut undeva,dar tot ce vreau acum e sa-mi raspunda,ca sa pot pleca."deci,al cui e?n-ai de gand sa raspunzi?" trage un fum adanc:"al tau".observ ironia si,cuprinsa de furie,fac desenul bucati,pe care i le pun pe masa."foarte bine atunci".el le aduna,le pune in scrumiera si,cu bricheta imprumutata,le da foc.vad flacara reflectandu-se in ochii lui si mai mult ghicesc cuvintele pe care le sopteste:"acum nu mai e al nimanui".
ma indepartez cativa pasi.ma sperie zambetul lui chinuit.apoi ma gandesc la cuvintele lui,si-mi dau seama ca nu m-a inteles.incerc sa-l strig dar,dintr-o data,e mult prea departe,se pierde in fum si in vocile celor de la alte mese.incerc sa ma ghidez dupa palpairea rosiatica,dar toti ardeau ceva in scrumiere,majoritatea pachete de tigari,si acum rupeau portretele de pe pereti.incerc sa le salvez dar,dupa ce-mi frig mainile,nu raman decat cu instrumentul anonimului saxofonist.tip,neajutorata :
"sunteti niste inchipuiti!"
clar,peritonita.
alarma ma smulge dintr-un somn agitat.incerc sa-i smulg constiintei chipul lui.
nu,nu-mi spune nimic....
mi l-au extirpat....
"I dream of the winter in my heart turning to spring
While the ice gives way under my feet
And so I drown with the sun
I've been burning in water and drowning in flame
To prove you wrong and scare you away
I admit my defeat and want back home
In your heart under the rose
I open my eyes with a sigh of relief
As the warmth of summer's sunlight dances around me
And I see you with dead leaves in your hands
I've been burning in water and drowning in flame
To prove you wrong and scare you away
I admit my defeat and want back home
In your heart under the rose "
joi, 7 octombrie 2010
L-as fi numit " buy me with a coffee" daca n-ar fi facut-o urma...
marți, 10 august 2010
Estival 2 : she is out of my life
paraseste-ma pe o plaja la polul gandurilor tale,nu-mi lasa decat urma pasilor tai pe nisip ce se pierd in departare,astfel incat sa ma amagesc ca mai pot gasi drumul pierdut spre tine...fa din amprentele tale o harta pe care numai eu s-o pot citi si,dupa ce o voi fi invatat pe de rost,arde-o la focul stelelor-taciuni imprastiati de vantul noptatic al inceputurilor.pierde-ma in naufragiul gandurilor ce se indreapta spre tine,cautandu-te cu busola de pe care ai sters nordul ,astfel ca rataceste intre est si vest...asa cum ratacesc eu intre vis si miraj,cautand realitatea...nu-mi popula iluziile cu mare sau cer,lasa-ma in universul meu ingust,sa nu pot masura nemarginirea...universul meu sterp,pe care si luna ar parea un suvenir...un suvenir dintr-o vacanta ancestrala in tara constelatiilor...
rataceste drumul spre mine,minte-te ca nu poti privi inapoi,minte-te ca ai uitat harta,cand ea ti-a ramas intiparita in piele ca un tatuaj .orice incercare de a-l sterge e inutila,nu faci decat sa te ranesti.il poti extirpa,dar va reaparea din regretele pe care,oricat ai incerca sa le inabusi,vor rabufni prin fiecare por .asta pentru ca nu-ti mai apartii.nu esti decat clona imperfecta a altui om,cu care imparti acelasi adn,un om care a ramas undeva in urma,pe o plaja pustie...
te-ai decis sa te intorci,pana la urma,dupa incercari esuate de-a trai atemporal.cicatricile de pe piele arata o lupta darza cu tine insuti,fiind in acelasi timp castigatorul si invinsul...ce n-ai sa stii niciodata e ca harta ta imperfecta de-acum va rataci pustiul in care m-ai exilat...poate intr-un tarziu o vei regasi,cand eu voi fi plecat demult.
ai uitat ,pe drum,ca,oriunde ai fi,daca inchizi un ochi ,luna nu e mai mare decat un deget.eu nu am uitat,si,pentru prima data de cand traiesc in pustiu,am vazut o alta harta,in care amprentele tale se stersesera demult...
ploua in lume undeva.si toti ceilalti ne cred la adapostul viselor.ce naivi! ei nu stiu ca sufletele noastre ratacesc in ploaia asta de vara...
huh...mi-a murit muza!
sâmbătă, 8 mai 2010
Ganduri
ca de fiecare data,am intarziat.stiu ca asta spune multe despre mine.
in general intarzii,ratandu-mi soarta duhnind a banal,anost...
cineva ar fi trebuit sa ma astepte in gara.a plecat inainte.oare sufletul meu nu e doar o gara,in care trenuri se profileaza vag pe sinele constiintei mele,ai caror pasageri clandestini ofera distonanta peisajului,ca si cerului gol?!
totul e cenusiu si sters.s-a daramat de curand ceea ce inchipuia casa de bilete.vantul fluiera a pustiu.
sa revin la realitate.nu fac decat sa merg pe bulevardul ferdinand.o fetita ma arata cu degetul mamei ei:,,uite,mami,valerina!". surad la naivitatea nu atat a gestului,cat a cuvantului pocit.
ma uit caraghios de atent la vestimentatia mea,cautand explicatia pentru ,,supranume",care nu intarzie sa ma striveasca prin simplitatea ei zdrobitoare:peste pantaloni,mi-am pus o rochie,pe care pardesiul,nefiind pre lung,nu reusea s-o acopere in totalitate.
ca pliurile rochiei seamana cu niste volanase,ca sunt stratificate-astea sunt doar detalii cu care indraznesc sa va mai plictisesc.
pacat ca nu merit gandul fetitei,fiindca sunt imbracata toata in negru;reusesc totusi sa mi-o iert,consolandu-ma cu gandul unei balerine triste.ma enerveaza autointitularea,n-am pic de haz.n-am nicio treaba cu baletul.
ma holbez pe geamul expozitiei de pictura.pe el scrie mare ,,INTRAREA LIBERA".recad in visare.oare nu asta e viata mea,o expozitie de imagini prin care se oglindesc sentimente,pareri,trairi umane-intr-un cuvant un destin?!
oare ar trebui sa lipesc si eu pe usa "casei" mele ,,INTRAREA LIBERA",cu caractere mari,in speranta ca asta va actiona ca o banda pentru muste?! bla bla...gari...
duminică, 11 octombrie 2009
Zmeul
MOTTO: "Lectia este una singura intotdeauna:sa-ti dai drumul cu ochii inchisi si sa stii sa-ti duci povara."
Cesare Pavesse
Te-am construit din bucati de constiinta:hartie reciclabila ,taiata din ziare,cu nesemnificativul rol de "fapt divers".
Proptete-infime bucati de lemn-ti-au fost visele,mladite rupte din arborele genealogic al desertaciunii.
Intr-o duminica de vis te-am inaltat pentru prima oara.Un cer albastru ne privea parinteste ,si o mare de verde ne statea la picioare...Timpul ramasese undeva in urma ,ascuns in pasapoartele noastre spre tacere.Dar ne-a ajuns ,apoi,pe nesimtite si cerul s-a acoperit de nori,iar duminica aceea era o luni,sau marti,sau poate miercuri...
Stiam,in delirul disperarii , ca nu-mi voi mai putea mentine picioarele pe pamant si poate nu datorita furtunii ,cat dorintei de-a te recupera ,intr-un fel sau altul.
Banuiam ca,in betia zborului,singurul lucru ce te retinea din calatoria ancestrala era bucata din ce in ce mai destinsa de sfoara.
Azi,nu regret nici macar o clipa zborul .As fi vrut ca tu sa fi ramas sus,purtat de cine stie ce adiere prolifica , dar nu are rost sa ma mint:in cadere,puteam simti bucata de sfoara din mana-mi inclestata.
Poate ca cineva te va culege de pe jos si-ti va repara scheletul frant.Poate ca va incerca sa te inalte .Nimic mai trist decat un zmeu peticit pe un cer parasit .Intr-un final ,vei fi liber.Poate ca de vina va fi un vant neprielnic ,sau poate ca sforile se vor rupe.Sau poate ca noul stapan iti va da drumul.
Iti vei gasi sfarsitul fie intr-o alta furtuna,fie uitat intr-un colt de lume,blestemat a nu te gandi la proximul zbor,ci la prima prabusire.
Undeva,pe retina,imi apare pentru cateva clipe o imagine :un copil inaltand un zmeu .Dar copilul nu sunt eu,zmeul nu esti tu,si-am obosit sa ne tot cautam intr-o alta poveste ...
Asa se incheie chestia asta,fara a avea pretentia c-ar fi inceput.N-am zburat vreodata,inca imi construiesc zmeul din franturi de cuvinte si jumatati de suras.Cat despre zmeul lui Tudor Chirila,ei bine,el a prins o noua briza...
Vama Veche, odinhneasca-se in pace..
Ciranoush.
joi, 18 iunie 2009
Estival
):cred ca poti sa le impaci p aman2
):n-am invatzat ink sa fac asta
): k sa scriu,ar trebui sa opresc caruselu asta de viatza si sa-l privesc.m-am saturat de privelistea de jos.sa zicem k mi-am luat mai multe bilete ptr orice ocazie[...]