Scrisoare catre-un cavaler nevazut in zale de matase

Esti pe cale sa vezi luminita de la capatul tunelului.Cel putin asa crezi.Poti jura ca auzi trepidatiile locomotivei,chiar suieratul surd razbind din departare.De fapt,crezi ca o si simti alergand navalnic pe sinele ruginite,vibrand in pamantul pe care picioarele-ti obosite se sprijina,in speranta unui echilibru vag.
Dragul meu,1-nu ai bilet,2-traseul lui,in circuit,nu te va indeparta de casa sufletului tau in care moliile si-au facut cuib.3-n-are rost sa calatoresti cu trenul timpului,a carui unic pasager esti tu,prima statie e si ultima.hmm,si 4,cred ca numai eu ma mai astept ca nici macar sa nu-ti treaca prin gand sa te sinucizi.Biet colectionar!
Esti batran.Te-au imbatranit poverile pe care tu-nimeni altcineva-ti le-ai pus in spate.Te-ai rastignit destul pe o cruce care nu e a ta (sau n-are voie sa fie...).
Tu,tu esti cel care s-a amagit ca e deasupra tuturor lucrurilor,cand inima-ti este un buzunar rupt de-atatea petice.Ai mizat pe un loz necastigator,ce sa-ti fac,dar ai fost atat de fraier sa-ti schimbi asii pe niste amarate de dame.
Oh,te plictisesc,stiu,cui i-ar placea sa se priveasca in asa oglinda?!Ce-am mai vrut sa spun?!Aaa...
Iti zici ca soarta face misto de tine.Acum te vezi dansand cu rochii.Cu una roz,si,in final cu una neagra.De fapt,te vezi dansand cu amandoua.Vezi tu,viata n-are chef de combinatii.Si-si rade de tine daca numai pentru o clipa te-ai gandit,,viata e roz,cu buline negre".
Prea multe viraje, ,,ocoliri" si mocirla.Si,cum nu sunt previzibila,iar tu esti departe de-a fi tata omida.anexez niste randuri anapoda,care imi apartin,fireste,si totusi...
,,Cineva spunea ca nu exista usa din spate.Pentru mine,va exista intotdeauna.Multi nici macar nu si-o pot inchipui,dar pentru mine a incetat demult a fi un simplu joc de imaginatie.Unii isi inchipuie sau merg pe covorul rosu,joc de blazoane si inchipuiri.Altii isi cladesc propriile lor usi plutitoare,la capatul unei scari ce insumeaza cateva trepte,pe care,pasind,sa mai leapada o data de ei,si,ajunsi la tinta,odata usa deschisa,se trezesc suspendati undeva sus,nici aproape de cer,si prea departe de pamant.
Eu nici macar una dintre ei nu sunt.N u ma visez intrand pe nicaieri,de parca cladirile-ar fi vaporizate.In schimb,ma tot vad iesid pe usa din spate,mult dupa ce cortina este trasa,cand sala e complet goala.Atunci,ma strecor,inlaturand panze de paiajan si praf,prin gaura din perete prin care numai eu pot iesi,de care numai eu stiu..."
Poate te intrebi ce mai fac.Nu,nu te intrebi.De scris,nu mai scriu.Si asta pentru ca m-am blocat intr-un alt final,din care am scris doar cateva randuri:
,,Ceea ce parea o hemoragie interna nu era decat fluxul gandurilor mele curgandu-ti prin venele golite,acum,de fluidul vital..."
(scrisa acum un secol:)))nu,nu chiar:D.scrisa,de fapt,cand eu eram eu,ceea ce obisnuiam sa fiu,adica tot eu,dar altcineva:))) ma joc,ce sa fac si eo:",cu cuvinte,daca cu altceva n-am)...