Eruptie

...E atata galagie ca tipatul dinauntrul meu e o mare tacere.Adanca,fundul unei mari abisale.Vars niste cerneala, colorand picaturile de ploaie, care cad pe asfaltul murdar de atatea suflete.
Mimez tacerea.Si ma scufund in acest ocean vast, cu apa sarata ca lacrima neplansa a ochilor vesnic inchisi.
O clipire.O tresarire.Imagini vagi, distorsionate, par sa zgarie cu unghiile tabla retinei imbibate cu "creta"-rest de praf stelar ramas de la geneza.Inchide ochii; si uriasul nemuritor recade in aceeasi reverie, o stare intre trezie si vis, o amortire a gandurilor si simturilor.
Pe varful nu stiu carei Golgote,ar parea ca vegheaza.Ciudat, i-e dor de vacarmul unei lumi pe care-a parasit-o de veacuri.Ii e frica,chiar groaza, de tacerea asta stupida care il inunda.
Visez uriasul de cand ma stiu, stand asa, pe muntele care imi pare familiar, ca si cum as fi o mana din cenusa ultimei sale eruptii.
As vrea sa va mint ca e stins.